Autorul pleaca de la premizele ca stiintele biomedicale avanseaza rapid iar medicina orala, care devine un domeniu semnificativ in stomatologie necesita corelatii interdisciplinare majore in care stomatologul trebuie sa participe activ la ingrijirea "totala" a bolnavului.

Sunt prezentate patru tehnici moderne de investigare a tesuturilor glandulare salivare si ale mucoasei bucale:

In patologia tesuturilor moi, aceasta metoda este folosita ca un mijloc de diagnostic atunci când examenul histologic nu ofera toate raspunsurile necesare. Prezenta unei gene, ca de exemplu, gena virusului Epstein-Barr in materialul biopsic a unei leziuni tumorale confirma suspiciunea de carcinom naso-faringeal.

Contactul dintre mucoasa orala si aliment provoaca stimulul secretor primar; prin intermediul sistemului parasimpatic, se elibereaza acetilcolina care, la rândul ei constituie primul semnal al secretiei acinilor glandulari salivari. Pentru ca acest prim semnal sa produca secretie de saliva, el trebuie sa fie transmis in interiorul celulei salivare. Acest proces este realizat de trei proteine separate: receptorul muscarinic, proteina G si enzima efectoare (fosfolipaza C). Lantul de evenimente intracelulare mobilizeaza calciul din rezerve iar cresterea concentratiei de calciu citoplasmatic deschide porii membranei, permitând ionilor iesirea din celula. Cunoasterea fenomenului secretor constituie baza folosirii a doua metode de diagnostic utilizate astazi pentru identificarea patologiei glandelor salivare: detectori de medicina nucleara si microfluorometria.

Utilizarea unui liant specific pentru receptorul muscarinic (IQNB: quiniclinidil-iodobenzilat) si a tehnologiilor SPECT (Single Photon Emission Computerized Tomography) combinate cu imagini plane permite determinarea numarului si calitatii acestor receptori prezenti atât in glandele salivare cât si in creier si inima.

Analiza farmacokinetica in vivo a acestui liant face ca biopsia sa nu mai fie necesara procurând diagnosticianului elemente functionale imposibil de obtinut prin examenul patologic clasic.

Completeaza diagnosticul "static" furnizat de patolog, permitând determinarea meca-nismului molecular defect care produce boala.

In cazul sindromului Gougerot-Sjoegren, un mic esantion celular este supus examenului microfluorimetric. Dupa dispersia enzimatica a celulelor, acestea sunt marcate cu detectori fluorescenti specifici pentru fiecare dintre ionii pe care dorim sa-i vizualizam si cuantificam. In acest fel, diagnosticianul are posibilitatea de a determina rapid care dintre fazele intracelulare nu opereaza corect. Desigur, acest examen este invaziv necesitând o biopsie dar are avantajul de a determina pe lânga morfologia tesutului si starea lui functionala, atât la nivel celular cât si la nivel acinar.

Exista doua aplicatii clinice ale transferului genetic in vivo, ele având ca scop fie tratarea unei boli prin corectarea unui defect molecular, fie utilizarea de produsi gene-tici straini (non-self) cu rol de medicamente sau produsi biofarmaceutici. Rapoartele incurajatoare ale transferului in vivo a genei CFTR (Cystic Fibrosis Transmembrane Conductance Regulator) pentru vindecarea bolnavilor de fibroza chistica pledeaza pentru aplicarea metodologiei in practica clinica curenta.

Utilizarea adenovirusului ca vector de transfer al unei gene straine in glandele salivare cu scopul de a repara leziuni ireversibile produse de iradierea antitumoralå a regiunii capului si gâtului sunt in plin avânt.

Incercari recente sunt de a dezvolta vectori prin codarea de proteine cu scop terapeutic sau profilactic pentru bolile tractului gastro-intestinal superior iar un dublu interes il prezinta aplicarea in acest scop al unui dispozitiv in cavitatea orala.

Metodele prezentate sunt inca departe de a fi aplicabile in conditii de cabinet stomatologic dar existenta lor adaugata la progresul rapid al stiintelor biologice de baza, ajutat de tehnologiile cibernetice trebuie sa-l stimuleze pe profesionistul de astazi la informare continua.