În cursul ultimilor ani a crescut numãrul de cazuri de rezistentã la antibiotice a multor bacterii cauzatoare de diferite afectiuni. În boala parodontalã se considerã cã bacteriile patogene sunt încã sensibile la antibiotice atât timp cât concentratia lor în lichidul santului gingival este mai mare decât concentratia minimã inhibitorie mãsuratã in vitro.

În studiul de fatã s-a urmãrit concentratia minimã inhibitorie a unor antibiotice diferite: amoxicilina asociatã cu acid clavulanic, tetraciclinã si metronidazol apreciatã in vitro fatã de microorganismele cu cea mai înaltã prevalentã în pungile parodontale, recoltate de la 56 bolnavi parodontopati, si care au fost: Peptostreptococcus micros, Prevotella oralis, Porphyromonas gingivalis si Fusobacterium nucleatum.

Concentratia minimã inhibitorie a fost comparatã cu cea din fluidul santului gingival al antibioticelor mentionate si care corespunde datelor din literatura de specialitate: pentru tetraciclinã este de 5-12 micrograme/ml (la o dozã de 4 x 250 mg/zi, timp de 14 zile), pentru metronidazol de 8-10 micrograme/ml. (la doza de 3 x 250 mg/zi, timp de 10 zile) si pentru amoxicilinã asociatã cu acid clavulanic de 3-4 micrograme/ml. (la o dozã de 3 x 500 mg./zi) administratã timp de 7 zile.

Nici una din concentratiile minime inhibitorii determinate în cercetarea de fatã nu a depãsit nivelul antibioticelor din lichidul santului gingival. Cu toate acestea, s-a constatat o rezistentã fatã de antibiotice care a variat astfel : 3% fatã de tetraciclinã, 3% fatã de metronidazol si 12% la amoxicilinã /clavulanat pentru Peptostreptococcus micros si de 29% fatã de amoxicilinã/clavulanat pentru Fusobacterium nucleatum.

În cadrul discutiei rezultatelor, autorii îsi pun întrebarea: ce concentratie de antibiotic este necesarã pentru ca microbii patogeni parodontali sã fie sensibili ? Este suficientã o concentratie de antibiotic în santul gingival de 2-3 ori mai mare ca doza minimã inhibitorie in vitro sau trebuie sã fie de 50 sau 100 ori mai mare sau chiar mai mult ? Problema rãmâne deschisã deoarece metodele conventionale de apreciere a sensibilitãtii la antibiotice a microbilor patogeni parodontali nu sunt suficient de edificatoare datoritã caracterului de biofilm al dispozitiei în mediul subgingival al acestor microorganisme.

Studiul de fatã este deosebit de important pentru atentia acordatã folosirii antibioticelor în tratamentul parodontitelor marginale cronice profunde, atitudine obligatorie pe care trebuie sã o adopte orice medic stomatolog prin aplicarea în aceste cazuri a unor scheme prezentate pe larg si în literatura românã recentã de specialitate.

Vremea tratamentelor empirice ( numai detartraj si badijonaj cu clorurã de zinc) sau a celor adjuvante, aplicate de la început ca medicatie curativã (biostimulare si chiar a chirurgiei parodontale fãrã a fi precedatã de un tratament antimicrobian) a trecut. Acum dispunem de antibiotice cu un înalt grad de eficientã antimicrobianã, chiar specificã fatã de germeni sigur patogeni parodontali.

În ceea ce priveste posologia, cu toate situatiile de rezistentã (relativ rare) semnalate si în studiul de mai sus, aceasta trebuie sã realizeze în lichidul santului gingival o concentratie de câteva ori mai mare decât doza minimã inhibitorie stabiliãa in vitro. Utilizarea antibioticelor si a unor antiseptice moderne este un tratament care vizeazã cauza si de aceea este obligatorie în tratamentul actual al parodontitelor marginale cronice distructive.

Kleinfelder JW, Muller RF, Lange DE: Antibiotic Susceptibility of Putative Periodontal Pathogens

in Advanced Periodontitis Patients. J Clin Periodontal, 26: 347-351, 1999

Actualitati Stomatologice

Nr. 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 8