IMPLANTELE IN PROTETICA ACTUALÃ; UN PUNCT DE VEDERE PERSONAL

Implantologia a înregistrat un progres accentuat din momentul în care Branemark, Schroeder si altii au demonstrat osteointegrarea titanului, pãtrunzând astãzi în multe dintre cabinetele stomatologice; de asemenea, programele analitice ale studentilor prevãd cursuri si demonstratii practice de implantologie. Personal, autorul considerã contributia implantologiei esentialã pentru îmbunãtãtirea calitãtii vietii iar experienta sa se referã numai la sistemul de implante Branemark.

Diagnosticul si planul de tratament stabilesc scopuri ce pot fi atinse chiar dacã pe parcurs survin uneori modificãri surprinzãtoare. Inserarea implantelor este obligatoriu impusã de reconstructia proteticã.

Examenele radiografice clasice sunt astãzi completate cu tehnici moderne de investigare imagisticã - tomografia computerizata (CT) - care oferã imaginea tridimensionala de neegalat a viitoarei localizari a implantului.

Modelele diagnostice din cearã a viitoarei suprastructuri se impun a fi realizate, pe baza acestora planificându-se exact locurile unde vor fi introduse implantele. Motivatia pentru aceastã etapã de tratament este explicatã prin necesitatea ca structurile protetice ce vor fi inserate pe implante sã dezvolte raporturi corespunzãtoare, corecte, cu dintii antagonisti, dintii vecini si cu tesuturile moi adiacente.

{ablonul chirurgical, confectionat din acrilat transparent faciliteazã atingerea scopurilor estetice, ajutând la pozitionarea implantelor. Implantele din regiunile posterioare au devenit accesibile unui numãr mai mare de pacienti datoritã noilor tipuri de implante si metodelor chirurgicale de augmentare osoasã.

Tendinta actualã este de a aborda o edentatie printr-un numãr maxim de implante, nu minim, cum se considera pânã acum.

Contraindicatiile medicale, sistemice nu sunt numeroase, în schimb, fumatul reprezintã un factor de risc crescut. La marii fumatorii tratati prin implante se recomandã explicarea riscului de esec al tratamentului si trebuie luatã în considerare suplimentarea numãrului de implante ce vor trebui introduse , dacã bineânteles, spatiul o permite.

De asemenea, trebuie consideratã vulnerabilitatea implantelor la “boala” indusã de placa dentarã bacterianã în mod indirect, prin afectarea sistemului de sustinere, în special în cazul suprasolicitãrilor.

Tratamentul preliminar

In trecut dintii cu prognostic nefavorabil erau extrasi, operatie urmatã la un interval de timp de introducerea implantelor. Astãzi, acesti dinti se folosesc în restaurãrile provizorii dacã se considerã cã nu vor compromite osteointegrarea implantelor adiacente.

Alegerea si crearea locului de implantare

Stomatologul poate renunta acum la încercãri disperate de a salva dintii compromisi, practicând extractia atentã, chiuretajul alveolei si plasând implantul în acord cu momentul operator considerat optim.

Mijloacele suplimentare (membrane semipermeabile si grefoane de os) rezolvã multe din probleme. De exemplu, înãltarea planseului sinusal (lifting sinus) eliminã neajunsurile legate de dimensiunea verticalã a implantului, dar nu si pe cele date de lãtimea vestibulo-oralã. De aceea, raportul riscuri-beneficii trebuie întotdeauna atent cântãrite.

Suprastructura proteticã

O edentatie totalã necesita mai putine implante pentru stabilizare si retentie decât o protezare conjunctã. Din experienta mea, 4 implante maxilare de cel putin 10mm lungime si 2-4 implante mandibulare asigurã succesul restaurãrii protetice. Extensiile distale de tip cantilevered nu trebuie sã depãseascã 7mm si necesitã cel putin 4 implante.

Metodele de tratament ale unei edentatii partiale (întinse sau unidentare) au evoluat surprinzãtor de repede si variat. Dar, trebuie considerat atent cã un implant cu lungimea de 10mm si diametrul de 3.75-4 mm (ignorând ligamentul parodontal) are suprafata unui incisiv inferior. De aceea, încãrcarea exageratã a acestuia trebuie evitatã, ajungându-se altfel la compromiterea osteointegrãrii si distrugerea structurii protetice sau la fracturarea implantului.

Restaurarea provizorie

Contrar recomandãrilor metodei originale a lui Branemark, implantele expuse imediat se integreazã cu acelasi succes în os. Dupã introducerea implantelor se astepta o perioadã destul de mare de timp pentru vindecarea tesuturilor, ceea ce nu permitea reintegrarea socio-profesionalã imediatã a pacientilor edentati care, în fapt, rãmâneau edentati pânã la osteointegrarea implantelor (luni de zile).

In plus, dintii considerati irecuperabili nu se mai extrag imediat, fiind folositi la protezarea provizorie (în prealabil pregatiti înaintea aplicãrii implantelor) si mentinuti pânã la tratamentul protetic definitiv, tehnicã ce nu a condus la esecuri.

Implantarea imediat post-extractional, consideratã pânã nu demult o metodã experimentalã, a devenit azi o procedurã acceptabilã în anumite cazuri. Dacã o parte a implantului este localizatã în os sãnãtos, apical de alveola post-extractionalã, prognosticul se îmbunãtãteste considerabil. Pe de altã parte, alti autori recomandã un interval de asteptare de numai 2-3 luni pentru ca procesul de reparatie al osului sã permitã introducerea implantului.

Protezarea conjunctã pe implante

Lucrãrile metalo-ceramice (si cu antagonisti din portelan) sunt astãzi preferate pentru rigiditatea structurii, dar retinerile autorului se referã la modul de transmitere al fortelor ocluzale la nivelul interfetei os-implant imediat dupã aplicarea bonturilor protetice.

Lucrãrile acrilice au avantajul cã amortizeazã socurile, dar nu sunt suficient de rezistente.

Bontul protetic

Bontul protetic aplicat pe implant reprezintã componenta transmucoasã. Coletul implantului este acoperit pentru a reda aspectul unui dinte natural. Forma hexagonalã a capãtului implantului previne rotatia bontului. Suprafata de contact dintre acesta si implant are o deosebitã importantã. Medicul stomatolog poate recontura o parte a bonturilor folosite astãzi în implantologie, iar marginile microprotezelor pot fi plasate subgingival fãrã a fi urmate de complicatii.

Sistemele de retentie a implantelor cu suruburi au demonstrat în timp cã metoda are neajunsuri si trebuie înlocuitã. De asemenea, e de dorit sã se evite utilizarea bonturilor angulate.

Protezele telescopice

Dintii utilizati în tratamentul cu proteze telescopice trebuie acoperiti, în general, cu coroane din metale nobile si necesitã preparatii extinse. Cu ajutorul implantelor se pot crea bonturi pe care se aplicã suprastructuri diferite, conectate la proteza telescopatã fixã.

O nouã erã!

Evolutia implantologiei intrã într-o a treia erã. Prima a dovedit cã osteointegrarea e posibilã. Implantele osteointegrate reduc resorbtia osoasã pânã la nivele extrem de scãzute. A doua a eliminat sau redus coletele transmucoase din titan, care creau probleme estetice grave. A treia erã, cea pe care o trãim astãzi, creeazã scheletul facial, contururile corecte ale tesuturilor, pozitia dintilor si restaurãri functionale si estetice.

In final, citând cuvintele autorului, se impune un sfat pentru medicii stomatologi care se confruntã cu problematica complexã a implantologiei: “din propria mea experientã de 10 ani în implantologie, am realizat cã în primii 2 ani, aplicând noile metode am obtinut rezultate care erau sub nivelul celor din centrele cu experientã în care stomatologi cu diverse specialitãti si absolut necesare tratau pacientii. Aceasta demonstreazã, cred, cã orice stomatolog care nu lucreazã în centre multidisciplinare nu se poate astepta la aceleasi rezultate. J.J.Brunowski a scris cã stiinta aduce cu ea responsabilitatea. Dictonul acesta e perfect aplicabil astãzi si în implantologie”.

Preiskel WH: The Implants in Prosthodontics Today - A Personal View Point. Brit Dent J 182, 6: 202-205, 1997

* Harold W. Preiskel, M.D.S., Consultant Dept. Of Prosthetic Dentistry, Guy’s & St. Thomas Hospital London, England

Actualitati Stomatologice

Nr. 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 8