Pacientii nostri ne solicitå in legåturå cu diverse probleme dentare si medicale, suferinte dublate in majoritatea cazurilor de stres: stres legat de frica de dentist, stres legat de increderea in stomatolog, stresul problemelor cotidiene si lista ar putea continua.

Din vremea studentiei, am fost invåtati så facem ceva pentru a rezolva problemele pacientilor. Consideråm ca pe o obligatie a noastrå så examinåm, så efectuåm radiografii, så prescriem medicamente (in special, analgetice si antibiotice), så preparåm dinti si cavitåti, så operåm, toate acestea in numele ajutorårii pacientilor.

Chiar dacå simptomele sunt vagi, diagnosticul nu este clar iar tratamentul este obscur noi tot simtim cå trebuie så actionåm. Uneori, prin conduita terapeuticå aplicatå, desi incertå, putem obtine rezultate pozitive. Alteori inså, imbunåtåtirea stårii pacientului se poate datora faptului cå respectiva problemå este self-limiting; frecvent, pacientul ar fi avut aceeasi ameliorare a situatiei dacå, in urma unui examen clinic, medicul l-ar fi asigurat cu adevårul: "nu gåsesc motivul problemei de care vå plangeti; probabil cå se va rezolva de la sine in cateva zile". Din nefericire, aceastå atitudine nu se potriveste nici clinicianului si nici pacientului pentru cå amandoi se asteaptå la o actiune, la acel ceva: så påråseascå cabinetul cu "mainile goale", fårå o retetå si fårå un tratament laså pacientului o senzatie de neincredere si suspiciune cu
privire la boala sa, iar medicului, o senzatie de neajutorare, de neputintå. In consecintå, amandoi considerå sedinta de tratament nesatisfåcåtoare.

In multe cazuri, inså, tratamentul este mai putin benign decat o simplå retetå de antibiotice. Un exemplu tragic este intalnit in bolile articulatiei temporo-mandibulare.

In Statele Unite, numerosi pacienti au fost tratati pentru simptome minore ale patologiei ATM prin diverse tehnici chirurgicale complicate. In timp, procedeele s-au dovedit a fi mai putin benefice sau chiar au agravat situatia initialå, asociatå cu atrofii osoase importante. Majoritatea acestor pacienti ar fi avut de castigat din atitudinea de expectativå a medicului.

Pacientii se prezintå la cabinet cu dureri vagi, fårå o etiologie clarå. Ce facem noi? Tratament endodontic, rezectie apicalå si, poate in final, extractia dintelui. In anumite cazuri, durerea råmane neschimbatå sau chiar se intensificå. Motivul? Lipsa unui diagnostic clar!

Pacientii care se prezintå cu supuratii sunt corect tratati prin incizie si drenaj, insotite de administrarea de antibiotice. Sunt cazuri in care remisiunea clinicå si vindecarea sunt mai putin rapide. Tendinta este, uneori, så inlocuim antibioticele administrate cu altele cu spectrul mai larg sau så adaugåm noi antibiotice. Rezultatul va fi pericolul de reactii alergice sau de aparitie a microorganismelor rezistente.

Cu toate cå este clar cå noi nu putem accepta situatia in care suntem prezentati intr-un mod nefavorabil, este de preferat ca, in anumite cazuri, så observåm, så urmårim evolutia, så judecåm din nou fårå så ne pripim cu diverse tratamente stomatologice. Evitarea unei interventii imediate constituie un påcat cu mult mai putin sever decat instituirea unui tratament nejustificat.

Este foarte dificil pentru ambele pårti, pacient
si medic, så accepte aceastå conduitå, dar pentru multi pacienti aceastå atitudine constituie, probabil, tratamentul preferat.

Prof. Adi A. Garfunkel

Actualitati Stomatologice

Nr. 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 8