Inscriere gratuita in pagini galbene medicale imedic.ro | Joburi medicale - medjobs.ro

Nr 6 Anul II decembrie 2000

inapoi

cuprins

inainte

Corespondenta intre structurile parodontale si diferitele tehnici de amprentare

Planificarea restaurarilor estetice depinde in mare masura de arhitectura tesuturilor parodontale.

Biologia parodontala

Complexul dento-parodontal cuprinde trei componente: tesutul conjunctiv de sustinere, epiteliul jonctional si santul gingival, respectiv adancimea lui. Este dificil de masurat separat fiecare dintre cele trei componente enumerate (fig. 1).

Complex dento-parodontal se masoara de la nivelul crestei osoase alveolare pana la marginea gingivala libera, fiind necesara anestezierea regiunii respective in vederea obtinerii unei aprecieri corecte cu ajutorul unui instrument parodontal care sa patrunda prin gingie pana la creasta osoasa.

Relatia parodontiu marginal - creasta alveolara

Forma crestei osoase alveolare este paralela cu jonctiunea smalt - cement. Pentru a stabili limita preparatiei dintelui se masoara aspectul vestibular si interproximal care determina localizarea finala a preparatiei. Ideal, aspectul vestibular se afla la o adancime de 3 mm iar cel interproximal, in conditiile prezentei dintilor vecini, la aproximativ 4 mm, relatie considerata normala si existand in medie la cca 85% din pacienti (fig. 2).

In aceste situatii clinice, chiar daca va avea loc traumatizarea tesuturilor parodontale in momentul prepararii dintelui, vindecarea va fi asemanatoare si va urma o revenire la normal in 85% din cazuri.

Daca masuratorile efectuate obiectiveaza profunzimi mai mari decat cele descrise anterior, creasta alveolara va fi considerata joasa, fiind intalnita in cca 13% din cazuri; clinic, se obiectiveaza retractii gingivale insotite de pungi parodontale.

Daca adancimea limitei vestibulare este sub 3 mm iar a celei interproximale sub 4 mm, creasta alveolara corespunzatoare va fi considerata inalta si, de obicei, rezulta din variatii ale largimii biologice.

Limita cervicala a preparatiei - relatia cu creasta alveolara

In cazul crestelor alveolare considerate normale, limita cervicala vestibulara a preparatiei se plaseaza la o adancime de 0,5 - 1 mm de la marginea gingivala libera si cea interproximala la cca 1 mm in sens apical de la nivelul papilei interdentare.

Pentru crestele joase, adancimea vestibulara necesara este la 2 mm de creasta alveolara iar cea interproximala la minim 1 mm; la crestele inalte, limitele cervicale trebuiesc plasate la nivelul marginii libere gingivale sau maxim la 0,5 mm de aceasta.

Daca plasarea limitei cervicale se face mai profund, riscul deformarii biologice a santului gingival se accentueaza; inflamatia tesuturilor este inevitabila incepand interproximal, avansand in directie vestibulara si orala a preparatiei. Retractia gingivala este un semn frecvent intalnit in aceasta situatie, in special cand se asociaza cu o creasta alveolara ingusta si tesuturi parodontale subtiri.

Consecintele clinice vor influenta nefavorabil aspectul estetic al viitoarei lucrari protetice. In unele situatii clinice, nu este posibila obtinerea unei limite cervicale finale a preparatiei care sa fie cu un traiect paralel cu conturul gingival; se poate apela la terapii adjuvante, ortodontice sau chirurgicale proprotetice.

Etapele clinico - tehnice

Protocolul ce va fi descris incontinuare demonstreaza aplicatiile clinice, practice ale conceptelor parodontale in tehnicile de amprentare:

1. Premedicatie cu Propantelina, 2 tb. de 15 mg (reduce secretia salivara) - pentru mai mult de 2 preparatii;

2. Anestezie locala;

3. Masurarea profunzimii pana la nivelul crestei alveolare, vestibular si interproximal (fig. 4, fig. 5);

4. prepararea dintelui relativ la creasta alveolara; se urmeaza conturul gingival si se localizeaza limita cervicala a preparatiei (fig. 6);

5. Aplicarea firului de retractie gingivala: 00 pentru o creasta normala si 000 pentru o creasta joasa sau inalta. O creasta inalta va avea un spatiu extrem de redus pentru firul de retractie, iar la o creasta joasa se recomanda manevre netraumatizante pentru a preveni modificarile tisulare secundare (fig. 7, fig. 8);

6. Extinderea limitei cervicale vestibulare a preparatiei pana la nivelul firului de retractie, fara atingerea acestuia. Marginea va fi la cca 0,5 mm profunzime in santul gingival cand lucrarea finala va fi aplicata; in felul acesta, efectul fizionomic va fi maxim (fig. 9);

7. Limita interproximala a preparatiei se va extinde pana la marginea gingivala libera, cu exceptia situatiilor cu creste joase. Extinderea preparatiei va deforma conturul gingival;

8. Aplicarea unei substante de sulfat feros pericervical, direct in primul fir de retractie existent in santul gingival (fig. 10);

9. Aplicarea firului secundar de retractie care se alege in functie de grosimea tesuturilor, nr. 1 sau 2; pentru o indepartare satisfacatoare a tesuturilor, se va folosi un fir cat mai gros. Se lasa firul secundar pentru minim 4 minute (fig. 11, fig. 12);

10. Clatire, microabrazia dintilor;

11. Indepartarea firului secundar (fig. 13);

12. Protectia vecinilor si uscarea campului protetic;

13. Aplicarea materialului de amprenta vascos in lingura de amprenta si pregatirea unei seringi cu materialul fluid;

14. Aplicarea materialului fluid in jurul si pe peretii dintilor preparati, inclusiv la nivelul suprafetelor ocluzale;

15. Introducerea lingurii de amprenta pe campul protetic pana la priza materialelor;

16. Dezinfectarea amprentei si expedierea acesteia la laborator.

Nivelul gingiei nu va fi reprodus ideal pe modelele de gips in urma schimbarii arhitecturii marginale gingivale determinata de inserarea firelor de retractie care deplaseaza marginea gingiei lateral si apical. De fapt, creasta osoasa este cea care determina localizarea papilei.

Prin procedeul de amprentare descris anterior, gingia va fi deplasata in directie apicala cu 0,5 - 1 mm si lateral cu 0,4 mm. Contactul interproximal va incepe la cca 4 mm de la creasta alveolara (fig. 14).

In timpul sedintelor de proba a lucrarii protetice, papila interdentara traumatizata anterior poate deforma aspectul final estetic al restaurarii (black hole); daca nu se ia in considerare acest aspect si se inchid precoce aceste spatii destinate papilelor, tesutul gingival va fi ulterior comprimat si, in final, inflamat cronic.

In cazurile in care s-a pierdut din tesutul gingival, tehnicianul poate compensa prin modificarea formei si a marimii dintilor artificiali, ca si prin artificii de culoare.

Se poate concluziona ca, in cadrul tratamentului restaurativ protetic, amprenta este fundatia restaurarii finale (fig. 15) iar cooperarea cu tehnicianul are o importanta majora in reusita terapiei aplicate.

Kois JC et al: Relationship of the periodontium to impression procedures. Compendium 21 (8): 684-692, August 2000

Fig. 1 Componentele histologice vs complexul clinic dento-parodontal

Fig. 2 Relatiile crestei osoase

Fig. 3 Coroanele initiale metalo - ceramice

Fig. 4 Creasta normala - aspectul vestibular / 3 mm

Fig. 5 Creasta normala - aspectul interproximal / 4 mm

Fig. 6 Localizarea limitei cervicale finale la 0,5 - 1 mm apical fata de marginea libera a gingiei

Fig. 7 Firul de retractie primar aplicat

Fig. 8 Firul de retractie primar la nivelul epiteliului functional

Fig. 9 Rafinarea limitei cervicale finale relativ la marginea gingivala libera

Fig. 10 Aplicarea solutiei de sulfat feros

Fig. 11 Firul de retractie secundar aplicat

Fig. 12 Plasarea firului retractil la nivelul tesutului conjunctiv si deplasarea marginei gingivale libere in sens apical

Fig. 13 Indepartarea firului retractil; se observa deplasarea tesuturilor, fara sangerare

Fig. 14 Pozitia punctului de contact la cca 1 mm in directie coronara de la limita cervicala interproximala

Fig. 15 Lucrarea protetica finala