Tratamentul
profilactic al personalului medical expus la
virusii hepatitei B si C
Metodele
de profilaxie reprezinta o componenta importanta a eforturilor prevenirii
si transmiterii infectiei. Virusul hepatitei B sau C se transmite,
in special, prin contactul cu sangele infectat de la solutii de continuitate
prezente la nivelul mucoaselor (orala, conjunctiva ochiului, etc),
pe cale percutanata (plagi ale tegumentelor) sau parenterala.
Conditia
esentiala in mod absolut este diagnosticarea infectiei primare la
pacientul de tratat care constituie sursa posibilei contaminari!
Examenele
serologice care se impun vor fi sustinute de conducerile medicale
din institutiile respective. In cazurile in care pacientul - sursa
de contaminare nu este identificat sau refuza investigatiile, personalul
medical expus necesita automat tratament profilactic post-expunere
la virusul hepatitei B.
Riscul
de transmisie al virusului hepatitei B (HBV)
In
cazul personalului nevaccinat, riscul consecutiv unei intepaturi accidentale
depinde de viremia contaminatorului si de prezenta antigenului hepatitei
Be (HBeAg) la pacientul - sursa. In lipsa lui, riscul de contaminare
este de 2% iar in prezenta lui atinge 40%!! Este de notat faptul ca,
sangele pacientilor infectati care nu prezinta nivele titrabile de
antigen HBs (HBsAg), in general, nu este infectios.
Infectia
cu HBV nu se transmite prin aerosoli. Concentratia de HBV in saliva
si lichidul seminal este de 1000-10.000 ori mai mica decat in ser.
Contactul
mucoasei cu saliva prezinta un risc mic, aproape neglijabil de transmitere
a infectiei. Dar, contaminarea in urma muscaturilor este demonstrata
si necesita tratament profilactic.
Indicatii
pentru profilaxie post-expunere
Personalul
medical expus la HBV va fi testat pentru titrarea anticorpilor la
HBsAg: un titru de 10 mIU/ml confera imunitate.
Persoanele
cu varsta peste 50 ani, fumatori, imunosupresate sau obeze nu beneficiaza
de raspuns favorabil la vaccinare (vaccinul se administreaza la nivelul
muschiului deltoid).
Numai
30-50% din persoanele vaccinate vor avea o reactie pozitiva dupa administrarea
a trei doze. Celorlalti li se recomanda administrarea globulinei hiperimune
HBV dupa fiecare expunere la virusul hepatitei B.
La
9 ani dupa vaccinare, majoritatea persoanelor va prezenta o scadere
semnificativa a titrului de anticorpi dar va raspunde favorabil la
rapel.
Terapia
post-expunere
Se
recomanda administrarea globulinei hiperimune si a vaccinului HBV
la persoanele susceptibile de a fi contaminate.
Dozele recomandate: 0,06 ml hiperimunoglobulina/kg corp; 1 ml vaccin
IM pentru rapel; 1 ml vaccin IM la 0, 1 si 6 luni.
Administrarea simultana a globulinei hiperimune si a vaccinului este
mult mai eficienta decat administrarea selectiva.
Globulina hiperimuna HBV confera imunitate pasiva pana ce vaccinul
va produce anticorpi la HBsAg. Eficacitatea actiunii globulinei se
reduce substantial daca tratamentul este temporizat mai mult de 3
zile post-expunere.
Astfel
tratat, personalul medical expus la HBV ce respecta recomandarile
terapeutice post-expunere nu va fi infectat si va prezenta un risc
minim pentru pacienti.
Hepatita
Virala C
Riscul
asociat cu expunerea profesionala la virusul hepatitei C nu a fost
inca riguros stabilit.
Personalul
medical fiind expus cronic la contactul cu sange prezinta un risc
serios de contaminare cu HCV fata de populatie in general dar mai
redus comparativ cu HBV. Saliva poate contine HCV dar studii epidemiologice
sugereaza un risc redus de contaminare pe aceasta cale.
Terapia
post-expunere
In
cazurile de contaminare accidentala era recomandata administrarea
de imunoglobulina pentru prevenirea formelor de hepatita non-A, non-B
dar studii recente au demonstrat ineficienta acestei terapii deoarece
nu previne infectia si, mai mult, nu determina formarea de anticorpi
ca raspuns la atacul infectios; de aceea, aceasta forma de terapie
a fost abandonata.
Tratamentul
acceptat include Interferon alfa (IFN) iar actiunea lui este apreciata
prin scaderea nivelului de alanin-aminotransferaza si disparitia ARN-ului
viral din sange (bolnavii cu hepatita cronica cu VHC prezinta nivele
ridicate de alaninaminotransferaza in ser); insa, eficacitatea lui
profilactica nu a fost evaluata.
Cu
toate acestea, se recomanda urmatoarele masuri:
-
persoana ce reprezinta sursa posibila va fi examinata pentru anticorpi
VHC
- persoana expusa la un bolnav seropozitiv va fi examinata, atat imediat
cat si dupa 6, respectiv 9 luni pentru detectarea de anticorpi VHC
- profilul enzimatic este obligatoriu daca se considera eventulitatea
unui tratament cu INTERFERON alfa
- nu se vor administra imunoglobuline sau agenti antivirali ca masura
de profilaxie.
Educatia
personalului medical cu privire la riscul si prevenirea infectiilor
transmisibile prin sange devine acum, mai mult ca niciodata, esentiala.
Profilaxia
se face in primul rand prin aplicarea masurilor de protectie universale,
utilizarea barierelor de transmisie (manusi, halate, masti si ochelari
de protectie) ca si prin utilizarea cu atentie a instrumentarului
ascutit.
Profilaxia
parenterala post-expunere la HBV
Persoana
expusa Tratament
1 Nevaccinat 1 doza de hiperimunoglobulina HBV
+ vaccin
2 Vaccinat cu reactie imuna cunoscuta, Titrul de anti HBsAg >
10 mIU/ml fara tratament, Titrul de anti HBsAg < 10 mIU/ml 1
doza de vaccin rapel, Titrul de anti HBsAg necunoscut 1 doza de
vaccin rapel
3 In lipsa reactiei la vaccinarile anterioare 2 doze de hiperimunoglobulina
la interval de
1 luna
4 Vaccinat anterior cu reactie imuna necunoscuta, Titrul de anti
HBsAg > 10 mIU/ml fara tratament. Titrul de anti HBsAg <
10 mIU/ml 1 doza de hiperimunoglobulina HBV
+ 1 doza de vaccin rapel, Titrul
de anti HBsAg necunoscut 1 doza de vaccin rapel
.gif){kind=small}
.gif){kind=small}