Teme sanatateXXL:

|
|
Toate femeile
gravide trebuie să fie vaccinate complet impotriva tetanosului.
- Uneori este
posibil ca nasterea să se producă in conditii lipsite de igienă. Din
această cauză, atât mama cât si copilul sunt supusi riscului de a
se imbolnăvi de tetanos; tetanosul reprezintă o cauză majoră de deces
al nou-născutilor. Când mamele nu sunt vaccinate impotriva tetanosului,
un copil din o sută va muri din cauza acestei boli.
- Germenii tetanosului
se dezvoltă in răni si tăieturi murdare. Infectia se poate produce
chiar la nastere, dacă, de exemplu, se foloseste un cutit murdar pentru
tăierea cordonului ombilical, sau dacă se pansează tăietura cu ceva
care nu este steril. (Instrumentul care se va folosi pentru tăierea
cordonului ombilical trebuie mai intâi curătat sI apoi fiert si incălzit
la flacără si apoi trebuie lăsat să se răcească). Dacă microbii tetanosului
pătrund in corpul mamei si ea nu este vaccinată impotriva tetanosului,
atunci si viata ei va fi in pericol.
- Toate femeile
la vârsta la care pot naste copii trebuie să fie vaccinate impotriva
tetanosului. Toate femeile gravide trebuie să verifice, să fie sigure
că au făcut vaccinul anti-tetanic. Numai in acest fel atât mama cât
si copilul nou-născut vor fi protejati.
- Dacă o femeie
nu a fost incă vaccinată, i se poate face o primă doză de vaccin impotriva
tetanosului imediat ce i s-a confirmat sarcina. A doua doză i se poate
administra la patru săptămâni după prima. Această a doua doză trebuie
făcută inaintea ultimelor săptămâni de sarcină. O a treia doză se
va face la 6 până la 12 luni după a doua doză, sau in timpul sarcinii
următoare. Aceste trei vaccinări anti-tetanos protejează mama si copilul
pe o perioadă de cinci ani. Toti sugarii trebuie vaccinati anti-tetanos
in primul lor an de viată.
- Dacă o tânără
sau o femeie a fost vaccinată anti-tetanos de cinci ori, atunci ea
este imunizată impotriva acestei boli pe toată perioada când poate
avea copii. Fiecare copil al ei va fi, de asemenea, protejat impotriva
tetanosului in primele săptămâni de viată.
|