Oare "agătatul"
nu mai e la modă?
Noile forme pe
care le îmbracă viata socială au transformat profund raporturile dintre
bărbati si femei.
Vedem apărând comportamente noi, care sunt ele însele tranzitorii, lăsând
locul altor forme de relatii: suntem în plină mutatie, atât din punct
de vedere psihi cât si social. Acest lucru afectează toate aspectele
culturii, la toate nivelele, de la cel mai intim la cel mai general,
de la noile relatii din cadrul cuplului la noile metode de cercetare
stiintifică.
Actualmente, este imposibil să definim noua imagine a cuplului sau a
relatiilor afective spre care tindem, deoarece se pare că un număr mare
de cheme de relatii, foarte deosebite unele de altele, sunt încercate
si apoi respinse. Este o tatonare generatoare de tensiuni, datorată
perturbatiei fundamentale suferite de rolul fiecărui sex. dar stim că
nu există evolutie fără echilibre trecătoare si fără conflicte.
Relatia arhaică, întemeiată pe roluri diferite ale bărbatului si ale
femeii, a explodat încă de la începuturile erei industriale.
Acestă mutatie socială este departe de a fi încheiată, ceea ce face
aproape imposibilă o solutie de stabilitate în cadrul cuplurilor actuale.
Într-adevăr, ne aflăm într-o perioadă de tranzitie la nivel planetar
si multe lucruri vor trebui reorganizate înainte ca o nouă formă de
viată afectivă să se poată impune cu adevărat. Prin anumite aspecte,
la nivelul natiunilor, ne aflăm în aceeasi situatie ca în Evul Mediu,
când micii seniori feudali se răzoiau mereu între ei. Or solutiile pentru
problemele economice si ecologice care se pun în zilele noastre nu pot
fi stabilite decât la nivel planetar.
Un nou tip de constiinta se clădeste în oameni. Informatiile circulă
în toată lumea. Savantii si învătatii din toată lumea îsi comunică unii
altora stiinta si descoperirile pe care le-au făcut.
O mare mutatie a întregii omeniri se manifestă în
planul constiintei. Devenind sensibili la aspecte insolite, cum este
darul telepatiei, iar stiinta abordează în sfârsit domeniile mentalului
si ale spiritului.
În fine, descoperirile spatiale riscă în curând să ne pună în
situatia de a ne confrunta cu una din cele mai mari crize prin care
poate trece o planetă: descoperirea si recunoasterea altor fiinte înzestrate
cu inteligentă si a altor lumi locuite în univers.
Această criză a constiintei si a vietii pe pământ ar trebui să se săvârsească
în vreo douăzeci de ani, provocând multe zguduiri în diferite tări.
Dogmele, schemele fixe de comportament, modurile de viată traditionale
nu mai pot fi acceptate, deoarece nu mai corespund unei societăti caracterizate
prin miscare, dinamism si vesnică schimbare.
Tot ceea ce este fix si ar implica o împietrire a omului într-o structură
sau un mod de viată stabilit o dată pentru totdeauna, explodează.
Acestea sunt cauzele care fac ca problemele de care se izbesc astăzi
cuplurile să fie atât de răspândite si de cruciale. Din fericire, nu
am găsit încă solutia ideală si poate că este practic imposibil să o
găsim în momentul de fată. În cel mai bun caz, putem să ne adaptă cu
mai multă usurintă si în mod mai armonios unui tip de existentă pus
mereu sub semnul întrebării, găsind în propria
Revolutia din
anii saptezeci
În timpul valului
de explozie sexuala din anii '60, cand se revendica o libertate care
mergea împotriva prejudecătilor si normelor sociale, multi tineri au
căutat experiente sexuale multiple, privilegiing erotismul, plăcerea
trecătoare si defularea, făcând totul pentru a sfărâma vechile structuri.
Era de asemenea primul pas spre eliberarea femeii, rock-ul febril, ritmurile
care, prima dată, puneau corpul si minte într-o stare de dinamism sporit.
Apoi, prin anii '70, a apărut un nou curent, axat mai degrabă pe spiritualitate,
valul hippy. Fară a repune în discutie dreptul la libertate si plăcere,
deja câstigat, tinerii au căutat să-l îmbogătească prin uniunea cu fortele
cosmice prin armonia întru dragoste, propovăduindu-se pacea si seninătatea
ca reguli de viată. Este o generatie care a călătorit mult, mai ales
prin Asia, adunând învătămintele vechilor civilizatii spiritualiste.
Occidentul era denigrat din cauza valorilor sale prea materialiste:
competitie economică, luptele ideologice, puterea banului etc.
Tinerii din această epocă aveau tendinta de a fugi de societatea tehnologică,
trăindu-si idealul ca marginalizati. Omenirea a asistat la nasterea
unor comunităti întemeiate pe o viziune spirituală a existentei, de
care declaraseră deschise orice tipuri de relatii amoroase: nimeni nu
mai apartinea civa, nimeni nu mai era legat de cineva; fiecare dădea
frâu liber propriilor dorinte.
Aceste comunităti aveau trei paricularităti: pe de o parte, necesitatea
unei autorităti paternaliste de tip guru, iar pe de altă parte, amorul
liber între membri (sfidând legea posesiunii care reglementase relatiile
în cadrul cuplului în cursul ultimelor secole); însfârsit, egalitatea
între sexe.
S-a dovedit repede că o asemenea comunitate nu era viabilă pe termen
lung. În cadrul grupurilor s-au format din nou cupluri. În timp ce tinerele
cupluri de americani călătoreau cu mai multi copii, europenii - poate
mai săraci - se fereau să aibă urmasi. În general, aceste cupluri s-au
despărtit, cu consecinte mai grave în Statele Unite, din cauza copiilor.
O nouă axă în
anii optzeci
În anii '80, marginalitatea a devenit caducă. Febra călătoriilor
se manifestă prin episoade scurte. Tinerii s-au integrat în societate.
Locul seninătătii l-a luat viteza. Este preferată în continuare relatia
în grup, dar grupul este mai larg, mai putin sectar, deschis mai multor
medii sociale, indiferent de vârstă. În general, aceste grupuri sunt
alcătuite din cupluri mai durabile; armonia si egalitatea sunt în continuare
privilegiate; în cadrul cuplului se caută mai degrabă o anumită calitate
a relatiilor sexuale, iar nu o cantitate de experiente. Retragerea în
marginalitate este înlocuită de interactiunea activă cu societatea.
Totusi, în cadrul acestor cupluri, presiunea socialului si spulberarea
rolurilor traditionale dau nastere la probleme grave. În Statele Unite
ale Anericii, criza este atât de gravă încât asistăm la o neîntelegere
totală între sexe, care merge până la separarea lor, creându-se cartiere
întregi de homosexuali. Or, ceea ce este grav nu este atât homosexualitatea
în sine cât modul în care ea se exprimă, adică un dispret profund pentru
celălalt sex. Nu mai întâlnim în Statele Unite acele legendare prietenii
"pure" si foarte profunde care existau între unii homosexuali bărbati
si femei. Acest tip de homosexualitate nu mai este o experientă printre
multe altele, cum a fost prin anii '70, fiind de-acuma ridicată la rang
de dogmă, cu legile si interdiciile sale. De exemplu, este posibil ca
un tată să fie revoltat si să se plângă prietenilor săi de faptul că
fiul său nu este homosexual.
Mai multe conjuncti de planete grele, foarte apropiate, favorizează
creativitatea si constientizarea, dar perturbă puternic
relatiile afective. Se pare că toate formele de relatii coexistă. Multe
femei trăiesc cu bărbati mai tineri decât ele. În majoritatea cuplurilor,
aspectul financiar este considerat ca secundar, bărbatul si femeia acoperind
pe rând necesitătile, ceea ce permite fiecăruia să-si dezvolte plenar
darurile artistice sau pasiunile culturale.
Se întâmplă destul de des să vedem că femeia este cea care se ocupă
de problemele sociale si financiare ale cuplului. Bărbatul si femeia
îsi împart sarcinile în gospodărie si îngrijirea copiilor. Unii tati
preferă să rămână acasă pentru a se ocupa de copii sau de menaj, ceea
ce le permite să se dedice si unui hobby, lăsând sotiei grija de a munci
în afara familiei, pentru a face rost de bani.
Observând deci că atitudinea oamenilor fată de muncă si de bani s-a
schimbat cu totul. Unele cupluri preferă să-si limiteze nevoile, trăind
în schimb mai plenar pe plan cultural si artistic. Tinerii nu se mai
consacră în întregime muncii, în afară de cazul c6and au sansa de a-si
rentabiliza o pasiune primordială, ceea ce rămâne destul de rar. În
schimb, ei se identifică cu o anumită căutare, cu o creatie, cu un mod
de viată, munca remunerată nemaifiind pentru ei decât o necesitate strictă,
care nu trebuie confundată cu esentialul.
Acest aspect este încă si mai flagrant în Statele Unite: când întrebi
pe cineva:"Cu ce te ocupi?", ti se răspunde:"Pictez, fac muzică etc."
si te vezi obligat să-l mai întrebi o dată:"Cum îti câstigi existenta?".
Abia atunci ti se răspunde:"Ah, lucrez în...";această a doua întrebare
i se pare atât de superfluă încât este mirat că i-o pui, că îti închipui
cum că astfel vei afla ce este el cu adevărat.
Cum pe place
femeilor să fie abordate
Schimbările profunde
care s-au produs în psihologie fac ca femeia să perceapă în mod foarte
diferit apropierea unui bărbat.
Multe scheme de abordare au devenit cu totul caduce si stârnesc râsul.
Aspectul fundamental al noului mod de apropiere între femeie si bărbat
este complicitatea a două fiinte care renuntă la fraze si ocolisuri.
Cu atât bărbatul cât si femeia sunt din ce în ce mai intuitivi si capabili
să perceapă atmosfera psihică si senzuală pe care o degajă celălalt,
cererile ocolite sau complimentele cu subînteles devin complet demodate.
Într-un cuvânt, se pare că "agătatul" clasic nu mai e la modă. Această
complicitate a ochilor si atrupurilor se poate naste în situatii diferite:
poate apărea, de exemplu, în timpul unei discutii foarte aprinse despre
un subiect foarte îndepărtat, în timpul căreia fiecare va fi impresionat
de inteligenta si sensibilitatea celuilalt, sedus de viziunea asupra
vietii care se degajă din cele spuse. Dacă, în plus, la nivel fizic,
"se stabileste contactul", de la n anumit punct, gratie intimitătii
create de această discutie, fiecare va sti, fără să fie nevoie s-o spună,
că între ei doi o să se petreacă si altceva.
Cel mai adesea, tocmai un asemenea schimb global de opinii, în cadrul
cărora oamenii îsi exprimă în mod liber bogătia interioară, este ocazia
fericită care favorizează stabilirea unor relatii fecunde, indiferent
de durata lor.
Acest fapt dovedeste că femeia a devenit mai exigentă în dorintele ei
, că tine seama nu numai de atrctia fizică pe care o exercită un bărbat,
ci mai degrabă de faptul că schimburile dintre ei sunt armonioase, favorizând
intimitatea. În zilele noastre, femeia caută întîi de toate un prieten,
adică un bărbat care să îi fie apropiat, capabil s-o asculte si s-o
înteleagă. Însusirea de bază pe care o caută este posibilitatea de a
se destăinui, stiind că nu trebuie să ascundă nimic pentru ca e înteleasă.
Este deci vorba de un raport armonios si de un climat de încredere reciprocă
si de comuniune profundă.
În deceniile trecute, cuplurile reflectau o relatie foarte duală, în
care sotul era rareori si un prieten. Trăsăturile psihice erau prea
antagonice si rolurile sociale prea opuse pentru a da nastere unui climat
amical; dar atunci când bărbatii si femeile vor să-si dezvolte si să-si
echilibreze cei doi poli ai personalitătii - feminin si masculin - dualitatea
tinde să se resoarbă pentru a lăsa loc armoniei... nu fără conflicte,
deoarece vechile scheme inoculate în copilărie renasc uneori în fortă
si e greu să fie analizate si depăsite.
Calitatea intuitivă
a acestor schimburi de un tip nou face deci ca vorbăria să devină ridicolă
si inutilă.
Dacă o femeie caută întâi de toate un prieten , este greu de presupus
că se va lăsa abordată cu fraze superficiale de genul: "Vai, ce frumoasă
sunteti în seara asta!" sau "Cât este ceasul?", la care putem adăuga
remarca pseudopoetică: "Ce frumoasă grădină aveti!".
A existat de asemenea un val O.Z.N.-ist, care îi făcea pe bărbati să
se exprime aproximativ în acesti termeni: "Caut venusiene exilate pe
pământ, fiind eu însumi mandatat de puterile cosmice pentru a le dezvălui
amorul venusian..."
Mai risti să întâlnesti si câte un monden care se tine scai de tine,
care nu pierde nici o ocaziede a te mângâia pe brate si care dacă izbuteste
să te tină de mână zece minute îsi închipuie deja că esti la el în pat.
Simplul fapt că femeia are de-acum - încă de tânără - experiente numeroase,
o face să stie ce se ascunde de fapt în spatele unor asemenea avansuri.
Ea stie foarte bine că, cu cât va fi mai coplesită de complimente, cu
atât relatia riscă să fie pur pasională si duală sau o aventură neînsemnată
si de scurtă durată.
Si totusi, cum
să abordezi o femeie?
E timpul să spunem că, după câte se pare, modul de a aborda o femeie
devine din ce în ce mai simplu, tot mai putin formal si schematic.
Este deci inutil să te mai încurci cu tot soiul de chitibusuri si să
încerci să faci pe grozavul. Ceea ce este esential este să creezi un
curent de complicitate, la distantă, din priviri, iar mai apoi, când
simti că femeia îti răspunde pozitiv, trebuie ca, în functie de ceea
ce te atrage la ea, să găsesti un subiect de conversatie care s-o pasioneze.
Dacă reusesti s-o faci să-si spună părerea despre un lucru care o interesează
în adâncul ei, fie pe plan social, fie legat de viata ei personală fii
sigur că, oricum , ai câstigat o prietenă si că, dacă nu se opune nimic
deo sebit, o să-ti devină amantă.
De aceea, e mai important ca, prin întrebări abile, să faci femeia să
vorbească, arătându-i că o întelegi, decât să vorbesti tu însuti "ca
să-i iei ochii".
Fiecare bărbat trebuie să fie convins că poate, într-adevăr, să fascineze
femeile cu frumusetea sau cu pozitia lui socială, dar acest tip de relatii
vor rămâne întotdeauna superficiale si pline de dezamăgiri. O femeie
nu va fi niciodată a ta cu adevărat atâta vreme cât nu ti s-a destăinuit
fără rezerve, până când nu stii ce se ascunde în cel mai secret coltisor
al sufletului; pentru aceasta, bărbatul trebie să fie un ascultător
binevoitor si un ecou amical, destăinuindu-se, la rândul lui, cu simplitate
si dezbărat de masca socială.
Din clipa în care complicitatea de care vorbeam există, iar cei doi
se înteleg din priviri ca ar vrea să meargă mai departe, frazele cele
mai simple si mai scurte vor fi si cele mai potrivite. Totusi, e mai
bine să nu bruschezi femeia propunându-i direct să vină la tine acasă,
deoarece, chiar dacă e fascinată, s-ar putea să aibă un soc si să refuze.
E de preferat să o inviti la o cafea, pentru a discuta în voie, rămânând
sensibil la dorinta ei mută. Dacă se retrage, dati-i o altă întâlnire,
la restaurant. Dacă nu caută un motiv să plece, ci rămâne, pe jumătate
sedsă, pe jumătate temătoare, propuneti-i o plimbare.
Dacă, prin atitudinea ei, caută să încurajeze bărbatul, si dacă s-a
ajuns la un asemenea grad de intimitate încât amânadoi simt că e cazul
să meargă mai departe, o femeie va fi cât se poate de fascinată dacă
i se va spune pur si simplu: "Hai să plecăm". După care, trecându-i
bratul pe după umăr, o va duce la el acasă, fără sa-i spună nimic altceva
decât, poate. pe soptite: "Să mergem la mine, vrei?"
Dacă ceea ce vă interesează este o parteneră de o noapte sau o aventură
trecătoare, puteti folosi abordări mai directe, ba chiar total neasteptate,
dar numai după ce v-ati dat seama că si femeia respectivă caută un asemenea
gen de relatii.
Puteti fi sigur de acest lucru, dacă femeia îsi arată mereu nurii, excită
pe toti bărbatii pe care îi întâlneste, dacă e foarte sigură pe ea si
îi face pe bărbati să râdă, vorbind tare, ca s-o audă toti din jur,
trecând repede - într-o societate - de la un bărbat la altul.
În cazul în care femeia e timidă si mai tânără decât dumneavoastră,
puteti fi sigur că vă iubeste dacă vă priveste cu intensitate, sorbindu-vă
cuvintele, fascinatia pe care ati trezit-o în ea împiedicând-o să fie
naturală si să ia parte la conversatie.
Dacă e vorba de primul tip de femeie ,cea foarte extrovertită , e de
preferat să o abordati cu glume si vorbe picante , care să nu-i permită
niciodată să aibă ultimul cuvânt . Dacă sunteti sigur că si ea vă doreste
, puteti să o urmati discret intr-un loc mai ferit si acolo, apropiindu-vă
pe la spate , să o luati brusc în brate , luându-i sânii în mâini si
sărutând-o pe gât ; o altă posibilitate este ca , în public fiind ,
s-o abordati prin surpriză cu o mângâiere foarte senzuală .
Dacă simtiti că e hotărâtă să vă cucerească , lăsati-o , că vine
ea singură si face primul gest .
Cât despre femeile introvertite , propuneti-le mai degrabă un dans ,
sau conduceti-le pe terasă ori într-un loc mai ferit . Oferiti-le ceva
tare de băut si vorbiti -le duios despre viata dumneavoastră in general
sau despre cea intimă , despre ceea ce vă pasionează. Apoi , când femeia
se simte mai destinsă si gata să dea , nu mai scoateti o vorbă
si sărutati-o lung pe gură.
Mângâiati-o dulce si prelungit pe chip , pe gât , apoi pe sâni , si
sărutati-o de multe ori îndelung , înainte de a-i propune să vă retrageti
împreună.
Ceea ce este esential cu acest gen de femeie este ca bărbatul să-i simtă
ritmul interior , profund , lent si delicat . Este de asemanea necesară
o artă desăvârsită a preliminariilor.